Daniel Celea, fundașul lui Chindia Târgoviște, a vorbit despre interesul lui Gigi Becali pentru el și confirmă ProSport.
După ce ProSport a anunțat că Daniel Celea a intrat din nou pe lista de transferuri a vicecampioanei României, fundașul care în trecut a ratat transferul la FCSB pentru că măsoară „doar” 1.87 a confirmat interesul patronului roș-albaștrilor.
Daniel Celea, fotbalistul Chindiei Târgoviște, a dezvăluit că impresarul său a discutat cu Gigi Becali despre un posibil transfer la vicecampioana României.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani susține că a fost anunțat de către impresarul său despre interesul lui Gigi Becali, dar că nu a stat să se gândească prea mult la acest transfer.
Nu știu cât interes reprezint eu pentru FCSB. Eu am avut niște discuții cu impresarul meu care mi-a transmis că a avut niște discuții vizavi de mine cu domnul Becali. Mai mult de atât habar nu am. Nu am stat să mă gândesc”, a declarat Daniel Celea, la finalul meciului FC Argeș – Chindia Târgoviște, scor 2-1.
FCSB nu este singura echipă din Superliga care s-a interesat de serviciile sale. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a fost dorit și de Universitatea Craiova în vara anului 2022, informație dezvăluită de ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER